Nu este niciodata nimeni degeaba lânga tine 

  
  Nu este niciodata nimeni degeaba lânga tine. 

El este cu stiinta lui Dumnezeu, ca tu sa-l ajuti sau sa te folosesti. 

Te folosesti, ca poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuti tu, în sensul de-al suporta.

Este o mare greseala atunci când certam pe unul sau pe altul!

Îl rabda Dumnezeu si pe acela, si de aceea l-a pus în calea ta, ca sa-l rabzi si tu si sa te încununezi!

Parintele Arsenie Papacioc

 De obicei, crestinul ajunge sa-l cunoasca pe Dumnezeu doar atunci cand este la limita: in grele suferinte, lipsuri mari, boli incurabile, pierderea celor dragi...

Iar acest lucru se poate intampla dupa o viata libertina petrecuta in grele pacate si o constiinta incarcata cu de toate. Sufletul unui asemenea om este foarte bolnav, iar procesul de vindecare dureaza chiar si zeci de ani, in functie de pacatele comise ( crime, avorturi, desfrau, furturi) si cainta din adancul inimii, regretul si lacrimile varsate in fata Mantuitorului Iisus Hristos.

Este cumplita aceasta stare de vindecare , caci duhul cel rau, caruia ia-i slujit cu atata ardoare si credinta iti cere plata, astfel, cel in cauza, trebuie sa se inarmeze cu post aspru si multa rugaciune, traind o viata curata ( asa cum o cer Sfintii Parinti ), milostenie multa si mult studiu despre aceasta lupta cumplita cu cei ce pretind ca au drepturi asupra ta. De retinut este faptul ca deseori se nasc multe tensiuni si certuri in familie, caci cel ,, luminat de Harul Domnului ,, la un moment dat nu va mai putea suporta pacatele si faradelegile celor dragi. Aici este pragul maxim de suportabilitate a umilintei, caci multi nu vor intelege atitudinea si comportamentul celui ce doreste sa se mantuiasca.

  Ma refer la acei foarte putini crestini, care il cauta pe Domnul sa-l iubeasca din toata inima, care se roaga Lui din strafundul inimii cu lacrimi amare de pocainta, care au bunatate si dragoste fata de aproapele. Acestea sunt cu adevarat crestini . Care indura tot cuvantul rau in nadejdea capatarii smereniei, caci stiu ca smerenia aduce Harul cel mantuitor in inima lor.

 Rabdare multa, foarte multa si studiu -caci daca nu ai cunostinte, vicleanul, foarte inteligent, te poate pierde repede. E de ajuns sa-ti inferbante simtul desranarii- si gata, esti pe calea mortii. Sau te asupreste cu ganduri de hula si manie- si gata, Harul te lasa in parasire. Nu putem singuri de capul nostru sa purtam aceasta lupta. Sa cerem sfat duhovnicului in asemenea situatii si sa avem biblioteca noastra cu carti mantuitoare de suflet. Cum ar fi un pilot sa piloteze un avion fara cunoastere ?

Un singur lucru trebuie de retinut, ca odata intrat in acest razboi duhovnicesc de mantuire, orice cuvant rau sau fapta potrivnica Domnul o ingaduie spre mantuire, caci nimic nu este intamplator. Deci trebuie sa rabdam cu smerenie toate cate vin asupra noastra. Cu toate acestea, insa , ne trebuie multa trezvie si smerita cugetare, intelepciune si cunoastre ca sa putem discerne binele de rau, caci vicleanul lucreaza deseori prin oameni, si printr-o simpla neatentie, poti pierde toata nevointa intr-o secunda. Acesta este scopul vicleanului- sa ne piarda prin orice mijloc, numai sa nu ne mantuim.