O candela stinsa asteapta 

Ca sa ne rugam la cele sfinte
Speranta de jale-I cuprinsa
Nimic nu mai e ca-nainte
Mortii isi dorm somnul de veci
In triste si reci asezaminte
Pe-acasa, tu ai uitat sa mai treci
Nimic nu mai e ca-nainte
Natura se zbate in haos total
In vechi si botite vesminte
Lumea-i cuprinsa de-un stress ireal
Nimic nu mai e ca-nainte
Chipul tau se topeste in noapte
Golit de aduceri aminte
Si ciorile caraie-a moarte
Nimic nu mai e ca-nainte
Ud perna cu lacrimi fierbinti
Nu ma pot exprima in cuvinte
Durerea ma scoate din minti
Caci nimic nu mai e ca-nainte
Nu mai stiu cand e zi si cand noapte
Ma incearca mereu simtaminte
Ascultand a fantasmelor soapte
Dar nimic nu mai e ca-nainte
Te astept sa revii din eter
Cu chipul de inger cuminte
Si o ruga inalt catre cer :
Sa fim iar … cum eram inainte …

Traian Calancia