,, Mai pot fi educati copiii ?,, Pr Prof Stelian Tofana

„Părinţi şi educatori, cu toată purtarea de grijă feriţi-vă să le împliniţi copiilor capriciile. Altfel, copiii işi vor vătăma inima cu răutatea, pierzând sfânta dragoste, iar la vârsta maturităţii se vor plânge pentru faptul că in tinereţe s-au plecat către aceste capricii. Capriciul este embrionul unei pagube sufleteşti fără seamăn”.

Copiii sunt prin firea lor blânzi, miloşi, lipsiţi de răutate şi sinceri. Aceste calităţi sunt insă slabe în ei, având nevoie de o permanentă cultivare. Pe măsură ce copilul creşte, părinţii trebuie să intărească in el o asemenea dispoziţie ori un asemenea simţământ care să lupte singur cu inclinaţiile cele rele şi care să susţină binele. 

Din fericire, in om este aşezată de Dumnezeu insuşirea de a-şi preţui propriile fapte. Aceasta este conştiinţa. Sarcina părinţilor este de a dezvolta in copil o conştiinţă sensibilă, de a-l indemna să asculte de glasul acesteia.Trebuie să se facă acest lucru, insă nu doar teoretic şi abstract, ci pe un fundament religios: credinţa în Dumnezeu şi legătura noastră cu El.Fără un fundament religios, educaţia va fi şubredă şi instabilă.

Credinţa în Dumnezeu nu ajută pe copil doar să se lupte cu inclinarile lui cele rele, ci ajută să-şi rezolve o serie de chestiuni care nu pot fi explicate în alt chip: binele şi răul, originea lumii, scopul vieţii etc. 

Cel mai important lucru este acesta: credinţa in Dumnezeu reprezintă cheia dezvoltării tuturor caliţilor pozitive la un copil: evlavia, dragostea, mila, ruşinea, părerea de rau şi dorinţa de a deveni mai bun.

Credinţa in Dumnezeu aşaza în mainile fiecărui părinte un instrument puternic pentru educaţie. Cand vorbim de Dumnezeu ca izvor al tuturor bunătăţilor şi ca Judecător al oamenilor, noi introducem in lumea interioara a copilului o reprezentare clară a binelui şi a răului. Si facem aceasta nu ca pe o regulă strictă, ci prezentându-i copilului o Persoană Vie, inaintea Căreia toţi oamenii vor avea de dat răspuns. 

Această Fiinţă Supremă ne atrage pe noi către bine şi ne indepărtează de toată pierzarea. 

Astfel, copilul îşi insuşeşte noţiunea de păcat ca pe ceva ruşinos, de netrebuinţă şi ca pe ceva vrednic de pedeapsă. Trebuie avut in vedere că noţiunea de păcat nu este cu totul străină copilului, căci in firea sa deja se află simţămintele de vinovăţie, de ruşine, distincţia – incă neclară – intre bine şi rău. Reprezentarea creştină a lui Dumnezeu reda cu limpezime şi vigoare aceste simtăminte omeneşti profunde.

Din: Cand si cum incepem sa-i vorbim copilului despre Dumnezeu, Editura De Suflet, Bucuresti, 2011