joi, 12 mai 2016



 Sfântul Ioan Gură de Aur

  „Dăruiește din ceea ce ești, apoi din ceea ce ai.”





  „Iubirea să fie fără de făţărnicie”, zice Apostolul Pavel. 


 Dacă ai astfel de iubire, nu-ţi vei da seama de cheltuiala banilor, nici de truda trupurilor, nici de oboseala cuvintelor, nici de sudoare şi de slujire, ci le vei răbda pe toate cu bărbăţie, fie cu trupul, fie prin bani, fie prin cuvânt, sau cu orice altceva cu care trebuie să-ţi ajuţi aproapele. 

 Aşa cum nu este nevoie numai de dăruirea de bunătăţi, ci şi de dăruirea de mărinimie, nici numai de ocrotire, ci şi de ocrotire cu dăruire, nici numai de milostenie, ci şi de milostenie făcută cu bucurie, tot aşa nu este nevoie numai de iubire, ci şi de iubire fără de făţărnicie.

 Pentru că şi aceasta este iubire, şi dacă se face acest lucru, toate vor urma, aşa cum cel care miluieşte o face cu bucurie, fiindcă îi dăruieşte propriei persoane.
 Şi acela care vine în sprijin, sprijineşte cu dăruire, pentru că pe sine se ajută.

 Şi acela care dă ceva, o face cu generozitate, fiindcă dăruieşte propriei persoane (din Omilia a 22-a la Epistola către Romani).

Iubire înseamnă nu numai cuvinte, sau simple cuvântări, ci ajutorul faţă de cineva şi dovadă prin lucruri. 

Când cineva luptă împotriva sărăciei pentru alţii, ajutându-i pe săraci, îndepărtând primejdiile, sprijinindu-i pe cei ce se află într-o grea poziţie, plânge împreună cu cei care plâng, se bu­cură cu cei ce se bucură, toate acestea sunt o caracteristică a iubirii (din Omilia a 8-a la Epistola către Romani).

Există mulţi care iubesc cu gândirea lor, dar care nu întind mâna pentru ajutor (din Omilia a 22-a la Epistola către Romani).

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Sfântul Ioan Gură de Aur: Texte alese”. Traducere din limba greacă Preot Ion Andrei Tărlescu. Editura Bunavestire Bacău – 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu