Ispitele primite de sfinţi

  Sfântul, cu toată viaţa lui, urcă spre cruce, se răstigneşte, iar omul care trăieşte alături de el nu suportă această viaţă răstignită.

 Ispitele primite de sfinţi sunt mai mari decât ale noastre, deoarece inima lor era mai sensibilă şi de aceea toate lucrurile primite în viaţa lor căpătau dimensiuni mult mai mari.

 Crucea lui Hristos depăşeşte orice martiriu omenesc, deoarece Hristos era nepătimaș, era fără de păcat. 

Noi moştenim moartea şi chiar întărim puterea morţii in toată viaţa noastră, prin păcatele noastre.

Nimeni nu suportă să convieţuiască cu un sfânt, deoarece cuvântul unui sfânt este arzător.

Sfântul, cu toată viaţa lui, urcă spre cruce, se răstigneşte, iar omul care trăieşte alături de el nu suportă această viaţă răstignită.” (...)

"Si pacatul se naste asa, ne spune Sfantul Marcu Ascetul, ca diavolul ispiteste pe om printr-o momeala care nu-l forteaza si ii arata inceputul pacatului, iar omul intra in vorba cu el din pricina iubirii de placere si a slavei desarte. Caci desi prin judecata nu voieste, dar cu lucrarea se indulceste si il primeste". 

Mai adaugam ca, dupa savarsirea pacatului diavolul impinge pe om spre deznadejde si-i insufla rusinea pe care i-o ia cand il indeamna sa faca pacatul. "Vei spune asemenea lucruri duhovnicului? E mare rusine."
Asa se prezinta pacatul: dulce si lipicios. Insa dupa savarsirea lui, el lasa un gust amar, o goliciune in suflet.

Referindu-se la numarul si felul ispitelor, Evagrie Ponticul ne spune ca dracii nu lasa nimic necercetat din cele ale noastre: nici sederea, nici culcarea, nici starea in picioare, nici cuvantul, nici mersul, nici privirea. Toate le iscodesc si le cerceteaza, ca sa ne desparta pe noi de Dumnezeu.

Sfantul Maxim Marturisitorul ne invata ca, chipul ispitelor e indoit: unul e prin placere, altul prin durere. Primul e ales de bunavoie, al doilea fara voie. Cel dintai e nascatorul pacatului si trebuie sa ne ferim de el, cum ne invata si Mantuitorul cand zice: "si nu ne duce pe noi in ispita". Aceasta mai are intelesul acesta: si fa ca sa nu fim ispititi peste puterile noastre. Iar celalalt e pedepsitorul pacatului, chinuind prin dureri si necazuri dispozitia iubitoare de pacat. Amandoua aceste ispite, si cea cu voie si cea fara voie, le unelteste diavolul: pe cea dintai atatand sufletul prin placerile trupului, iar pe cea de a doua o doreste diavolul, voind sa strice firea prin durere, silind sufletul doborat de dureri sa puna in miscare gandurile de ocara impotriva Facatorului.
 (Părintele Sofronie de la Essex)

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Preot Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2011, pp. 332-333)