Parintele Dionisie Ignat, de la Colciu, Muntele Athos - Cuvinte duhovnic...

,,Harul Duhului Sfant se coboara peste inima smerita, curata de pacat si patimi. Blandetea, iubirea fata de aproapele, iertarea raului,  facerea de bine, milostenia - sunt semne ca esti aproape de Dumnezeu, de vesnicie,,


Oricine se departeaza de Biserica, se departeaza de tot binele lui si sufletesc si trupesc. Asta e Adevarul. Adevarul este Biserica, Ortodoxia.

Parintii vechi, cei care lucrau mai mult, nici unul nu cartea. 

Degeaba lucrezi daca cartesti. Ei cau­tau sa faca fiecare cat mai mult si nu se uitau la altii ca nu lucreaza, nu-i interesa asta.

Ei se bucurau ca se puteau osteni cat mai mult pentru Dumnezeu. 

Vezi economul de la manastirea Sfantului Ioan Scararul – cand a trecut la Domnul, curgea mir placut mirositor din picioarele lui. Asta era plata de la Dumnezeu pentru osteneala lui placuta Domnului, facuta pentru obste.

Asa cum piatra foarte usor se rostogoleste la vale, asa si calugarul, daca un pic a iesit de sub acoperamantul ascultarii, gata, incepe sa mearga prost si sa asculte de soaptele vrajmasului. Si vezi ca nu cunoaste ca mintea lui primeste ganduri afumate cu diplomatie de vrajmasul, ci o tine tare ca acela e adevarul.

Calugarii trebuie sa fie duhovnicesti, oameni duhovnicesti. Cum adica oameni duhovnicesti? Sa aiba drum duhovnicesc, adica sa-si taie patimile.

Unde e patima, nu este harul Duhu­lui Sfant si nu este acolo Adevarul.

Sa tinem Adevarul. Ortodoxia este Adevarul.
Intru toate trebuie dreapta socoteala. Sfintii Parinti lauda dreapta socoteala. Cum s-ar spune,secretul secretelor e dreapta socoteala.

Mantuirea nu-i grea, dar este lucru delicat. 

Monahismul este o lupta impotriva a ce-ti place, impo­triva firii.

Ce credeti, ca turismul acesta care s-a slobozit acum in Sfantul Munte este spre intarirea monahismu­lui?

 Nu. Este spre distrugerea lui.

 Cu atata lume care vine, mai ales din curiozitate, cum sa-ti mai faci datori­ile tale calugaresti si sa mai ai rabdare?

Daca treci cu vederea greseala, jignirea pe care ti-a facut-o celalalt, atunci il lumineaza harul Duhului Sfant si pe celalalt sa fie mai bun.
Blandetea este cel mai bun medicament du­hovnicesc pentru o viata buna si sanatoasa, atat sufle­teasca, cat si trupeasca.

Smerenia adevarata nu se poate castiga fara un povatuitor, mai ales astazi, cand egoismul este se­manat inca din pruncie.

 Trebuie sa ne supunem sub un povatuitor care sa aiba scop bun. 

Una e ca ni se pare noua ca ne smerim si alta este adevarul. Adevarul in incercari se da la iveala.
In Biserica trebuie sa ascultam cuvintele dum­nezeiesti ca [si] cum le-am soarbe, ca cum am fi insetati, asa sa ne facem o dispozitie launtrica, si atunci vom avea rabdare si ne vom folosi duhovniceste.

 Daca ai smerita cugetare, se pogoara harul Duhului Sfant si pana si cei mai mari vrajmasi ai tai te iubesc, chiar nevrand.

 Iar cand ai egoism, si cei mai buni prieteni ai tai fug de tine.
Daca faci ascultare si taierea voii un timp, cu sinceritate duhovniceasca, atunci se pogoara harul Du­hului Sfant in inima si mintea ta cu smerita cugetare si daca o ai pe aceasta, abia atunci poti sa te iei la tranta cu puterile diavolesti. Dar pana acolo?
Trebuie intotdeauna sa-l ascultam si pe cel mai mic, mai slab, mai de pe urma. Ca sa-l asculti, asta inseamna smerenie si atunci se pogoara harul Duhului Sfat si daca te calauzeste El atunci nu dau gres in calea ta.

Staretul Dionisie. Lumea in vremurile de pe urma. Vol. II, Editura Prodromos, 2010

Din Cuvintele Cuv. Paisie Aghioritul - Egoismul este copilul razvratit a...

Sfantul Paisie Aghioritul ,,In inima pizmasa, egoista, invidioasa, barfitoare, iubitoare de avutie si putere - nu este loc de Dumnezeu, caci o astfel de inima este salas al diavolilor,,

Nu socoti ca cei care au egoism sunt sanatosi la minte. 

Nu!
Patima i-a biruit si se imbolnavesc de nu te mai poti intelege cu ei. De aceea sa fim atenti sa nu lasam sa ne stapaneasca egoismul, sa nu ne pretindem ca suntem ceva, „ca eu stiu mai bine ca altul”sau al­tele de felul acesta, ca atunci [cand nu facem asta] harul Duhului Sfant ne acopera.

Daca nu putem fi ca ingerii – sa nu cadem, macar sa nu fim ca diavolii – [adica nu cumva] sa nu ne pocaim.
Cel mai mare pericol asupra noastra este ne-taierea voii noastre, adica intarirea in voile noastre si de aici egoismul, care este cea mai puternica arma a Satanei, cea mai distrugatoare, fara gres, „arma atomica!


Daca ai egoism, mai poti sa te indrepti?
Greu, pentru ca iti trebuie smerita cugetare.
Dar asa, in egoism, spun „Numai eu stiu.
Ce cred eu este bine”.

Daca nu este dragoste, nu este acolo Dumnezeu.
Mai ales ca monah nu poti spune: „Da-l incolo pe acela!
Nu ma duc la el ca e asa, ca mi-a zis asa!” Daca noi, monahii, facem asa, ce sa mai spun de mireni?


Daca facem asa, se vede clar ca nu mergem dupa Biserica, dupa poruncile Domnului si dupa sfaturile Sfintilor Parinti. Numai noi, in egoismul nostru, nu vedem si consideram ca mergem bine.

Toti au astazi multa scoala, stiinta, si spun: „Cum, eu, care atatea scoli am, sa ascult de acela care e om simplu si neinvatat?”


Dar nu-i acopera harul Duhu­lui Sfant.Prin smerita cugetare putem indrazni la mila bunului Parinte Ceresc.

Poti sa ai o suta de ani de calugarie, daca nu ai in suflet smerita cugetare, esti mereu in primejdie.
Sa constientizam ca suntem neputinciosi si sa ne smerim in fata lui Dumnezeu. Sa cerem cu indrazneala la Dumnezeu, la sfintii Lui, sa ne miluiasca pen­tru bunatatea Lui.

Pustia buna este, dar paza mare la inaltarea mintii. Adica sa zici si sa crezi ca pentru neputinta ta stai ca un osandit la pustie, iar nu ca esti mai bun ca cei din obste.
Sa zici ca „pentru pacatele mele stau aici ca un osandit, iar cei din obste sunt sfinti”.

Trebuie rabdare oriunde ai fi, pentru ca rabda­rea niciodata nu rusineaza si cu rabdare avem nadejde ca ne vom implini dorinta mantuirii.

Parinte, sa tii minte: cand vei avea ispitele cele mai mari, sa nu dai inapoi, sa nu-ti pierzi rabdarea, ci sa te rogi cu smerenie Domnului.
Nu ca si cum ai avea dreptul, ca asta e inaltare si e urata rugaciunea asta inaintea Domnului.
Noi, dupa adevar, nu avem nici un drept inaintea lui Dumnezeu, decat sa ne smerim con­tinuu. Sa tii minte asta cat vei trai, ca nu vor fi ispite putine.

Sa ai barbatie duhovniceasca si sa te rogi Dom­nului cu smerita cugetare, cu zdrobire, ca noi suntem de nimic inaintea Domnului, orice vom face. Nu ca „am dreptul sa-ti cer asta, ca uite, de ce mi se intampla asa si asa?”
Rugaciunea este foarte importanta. Daca pornim cu ravna hotarata, ne silim firea, atunci si Bunul Dumnezeu ajuta cu harul Sau. Dar trebuie silinta, multa silinta din partea noastra.
Trebuie sa ne silim sa avem dragoste. Chiar daca nu avem din inima, trebuie sa ne silim sa o aratam macar. Asa ne porunceste Biserica, asa ne porunceste Adevarul.


Sigur, daca nu ai dragoste din inima, sa o arati altuia pare o falsificatura, ca o politica, diplomatie, dar asa trebuie, macar ca nu o avem din inima sa ne silim sa o aratam in forma.
Harul Sfantului Duh ajuta, dar asta daca noi suntem barbati; dar, daca noi plecam imediat capul la ispita, atunci ce mai este de facut? Şi ispite sunt nenu­marate, fiindca ispititorul este duh si este mestesugaret si ne inseala usor.

Orice rugaciune este buna. Si „Doamne Iisuse“, si Psaltirea, si sa ridici mainile in sus cateva minute sa ceri mila la Dumnezeu, dar totul este sa ai linistea si pacea sufletului, pe care o castigi numai daca ai inradacinata in sufletul tau smerita cugetare.
Si intotdeauna cand ne rugam, sa o facem cu umilinta, adica sa stim ca suntem nevrednici in fata lui Dumnezeu, si chiar si ca rugaciunea noastra nu este vrednica a fi primita.

Cum sa facem cele duhovnicesti? Adica cum sa ne pazim pe calea cea dreapta? Sa respectam povatuirile Bisericii.

Din: Staretul Dionisie. Lumea in vremurile de pe urma. Vol. II, Editura Prodromos, 2010
sursa http://www.cuvantul-ortodox.ro