Cugetare umilită la durerea Maicii Domnului

Cu mintea mea Preasfântă Maică
Te văd pe drumul spre Calvar,
Şi conştiinţa mea săracă
Mă mustră ca şi pe tâlhar!




Ţi-aud cu jale tânguirea
Şi sînt mustrat acum mai rău,
Ştiind că pentru mine rabdă
Preamilostivul Fiul Tău!


Privindu-L înălţat pe Cruce
De adunarea celor răi,
Cunosc că am mai multă vină
Decât răstignitorii Săi!


De nu vedea mai înainte
Stăpânul, împietrirea mea,
Ar fi avut o mângâiere
Şi nu mai înseta aşa.


Şi poate stâncile de piatră
Nu s-ar fi despicat atunci,
Văzând că nu mai pătimeşte
Şi pentru mine Domnul munci!


Nici soarele, ascuns de groază,
N-ar fi rămas aşa de mult,
De nu vedea cum rabdă Domnul
Şi eu acuma nu-L ascult!


Iar sabia proorocită,
N-ar fi pătruns aşa de rău,
În inima Ta Preacurată
Văzând cum moare Fiul Tău!

preluare sait http://www.maicadomnului.ro/poezii_c9.html