vineri, 29 aprilie 2016

ACATISTUL SFINTELOR ŞI MÂNTUITOARELOR PATIMI ALE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS



https://apologeticum.files.wordpress.com/2011/04/acatistul-sfintelor-si-mantuitoarelor-patimi.pdf
RUGĂCIUNE

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Făcător al cerului şi al pământului, Mântuitorul lumii, iată, noi, nevrednicii şi păcătoşii, cu smerenie plecăm genunchii inimilor noastre înaintea măririi slavei Tale şi mulţumire Îţi aducem, Împărate al tuturor şi Doamne. Că bine ai voit ca un om a purta toate ostenelile, nevoile, ispitele şi chinurile, ca să fii nouă pildă întru toate. Tu ai purtat toate întristările şi necazurile fiind nouă ajutor, împreună-pătimitor şi Mântuitor.

Ştim, întru-tot-Îndurate Stăpâne, că pentru mântuirea noastră Crucea şi Patimile ai răbdat, ca pe noi să ne răscumperi din robia cea cumplită a vrăjmaşului.

Ce dar vom aduce Ţie, Iubitorule de oameni, pentru toate câte ai pătimit pentru noi, păcătoşii? Sufletele şi trupurile şi toate cele bune de la Tine sunt şi noi ai Tăi suntem. Numai la milostivirea Ta cea nemăsurată nădăjduim, Bune şi Îndurate Doamne, lăudăm îndelungata Ta răbdare, mărim milostivirea Ta cea multă, închinându-ne Preacuratelor Patimi şi cu toată dragostea sărutăm mâinile Tale, strigând: Miluieşte-ne pe noi, robii Tăi, şi fă să nu fie fără de roade întru noi Crucea Ta cea Sfântă şi ca, împărtăşindu-ne aici cu credinţă Patimilor Tale, să ne învrednicim a ved
ea şi în ceruri slava Împărăţiei Tale, acum şi pururea şi în vecii vecilor.   Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu