Intrebare: Parinte Savatie cum putem sa luptam impotriva gandurilor de necredinta in Dumnezeu care ne duc de cele mai multe ori la deznadejde? Parintele Savatie: De cele mai multe ori, intotdeauna necredinta naste deznadejdea. Lucrati cele pe care Hristos ne-a invatat sa le lucram si-atunci apare credinta. Credinta este un dar desigur, dar el se da acelora care o vor pretui. Faceti putinul care ni se cere, atunci vom primi mult. “Peste putin ai fost credincios, peste multe te voi pune”. Dar daca nu vom putea face putinul, sa iertam celui care ne-a gresit, sa nu fim zgarciti, si altele care ni le-a spus Hristos. De unde credinta? Sa stricam si mai mult? Asa ca lucrati, putin, incet, si veti dobandi credinta, darul prin care multe se pot face, desi este ceva mai mic decat dragostea, ne spunea Apostolul Pavel. “Cautati dragostea si celelalte vi se vor adauga voua”.
Harul lui Dumnezeu ne poate da credinta sau asta depinde de noi? Depinde de noi daca vrem ca harul lui Dumnezeu sa ne dea credinta. Daca avem o sete si o ravna sincere, indiferent in ce parte orientate, daca suntem sinceri – de asta spuneam ca sunt pacatosi care primesc har, pentru ca ei au impresia ca acela e binele si o fac cu ravna grozava, Apostolul Pavel era grozav, el ii prigonea pe crestini si Dumnezeu uite, da buzna in viata lui – important este ca noi sa fim sinceri, important sa avem curaj sa vrem sa traim si atunci Dumnezeu se milostiveste si zice: „Fratele Meu, atata ravna vad eu in zidirea asta a Mea, eu te-am zidit dupa chipul Meu, esti asa de frumos si asa de minunat, nu te mai opresti, nu te mai stapanesti, hai sa-ti spun Eu un lucru minunat, ceea ce cauti tu, uite cum e”. Si ti-a dat harul credinta! Dar daca nu suntem sinceri si suntem niste molai, nu ne mai da harul nimic. Si stiti de ce? Am vorbit cu parintele Rafail Noica, care-mi spunea ca a vazut astazi o gramada de tineri minunati, chiar dintre calugari, care tocmai pentru ca au trecut prin niste grozavii, niste pacate mari, pentru ca le-au trait, pot trai si viata in Hristos, dar cei mai multi nici pacatele nu le traiesc, traiesc ca niste dobitoace pacatele, fara sa-si puna problema de ce face cutare sau cutare pacat. Habar nu are, el nu traieste. Din cauza asta, zic eu ca cei care traiesc, indiferent ce traiesc, pentru ca se tanguie si striga, pentru ca sunt faptura lui Dumnezeu, dupa care el insusi se pleaca in toata vremea, nu-l lasa in tanguirea asta, o ia pe Maria Egipteanca si pe toti pacatosii si le da har, dar depinde si de noi, dupa cum v-am spus. Trebuie sa vrem ca Dumnezeu sa ne dea har. Cum credeti, acum, cand vorbiti, vorbeste Harul? Asta o sa vad eu cand ajung acasa.
CAND NU POTI IUBI DIN TOT SUFLETUL
Daca un om nu a ajuns sa iubeasca pe Dumnezeu si pe oameni din tot sufletul, ce trebuie sa faca? Nu cautati intai sa iubiti pe Dumnezeu si pe toti oamenii, cautati mai intai sa va vedeti neputintele si sa cereti lui Dumnezeu ajutorul. Cautati mai intai sa-L atrageti pe Dumnezeu, pacatosi fiind, si dragostea se adauga. Dar noi nu trebuie sa primim niciodata gandul ca noi ii iubim pe oameni. Impacati-va cu ideea ca nu puteti iubi pe Dumnezeu si pe toti oamenii si veti fi mai presus decat toti cei care va spun ca iubesc. Ati si inceput a fi cu Dumnezeu, cand ati recunoscut sincer ca nu iubiti nici pe Dumnezeu, nici pe oameni, dar va ramane nadejdea la Dumnezeu.
A IUBI CU PATIMA
Ce inseamna sa iubesti cu patima? Vedeti cuvantul asta „patima“ la noi are o gramada de intelesuri. Daca inseamna a iubi cu nebunie, cu ravna, asta inseamna a fi in stare sa-ti pui sufletul pentru ceea ce iubesti. Asta inseamna a iubi cu patima. In rest sunt asa, chestiuni… Si cel care e in stare sa iubeasca, sa-si puna sufletul pentru stiu eu, femeia aia pe care o iubeste sau stiu eu ce iubeste el, acela va fi in stare sa-si puna sufletul si pentru Hristos. Dar cel care iubeste numai asa ca... stim noi cum, aia nu e iubire [cu patima], aia e doar patima.
DESPRE CALEA DE MIJLOC
Ce este, de fapt, calea de mijloc si cum o putem urma? Tocmai ce spuneam eu, sa nu vrei sa faci prea multe. Sa incepi a face: sa ierti pe aproapele, sa te mantuiesti mai intai pe tine insuti, sai ceri lui Dumnezeu sa te ierte, ca nimic n-ai facut bun. Asta-i calea de mijloc, sa poti accepta ca tu nu poti face nimic. Da, dar sa nu va despartiti de Dumnezeu, asta inseamna, totusi sa faci putin, dar pentru El si cu El.
DIN NOU DESPRE GOANA DE A CONVERTI PE ALTII
Cum putem face ca crestinismul sa ajunga la fiecare inima la fiecare persoana? Iaca asta nu trebuie sa o vrem. Despre asta v-am spus ca este boala noastra. Pai, daca Hristos a zis: „Putini sunt cei alesi, putini sunt fiii imparatiei”. Atunci, de unde au luat ei pornirea asta, sa-i facem pe toti crestini? Nu vor fi. Pe drept. Vrem sa fie toti crestini, dar nu trebuie sa credem ca numai prin noi, numai noi avem sa-i facem pe toti crestini.
Problema noastra este ca trebuie sa ne facem crestini pe noi insine. Da, da. Nu-i asa, un fel de sofism, sa ne facem crestini pe noi insine. Adevarat este ca, daca noi vom dobandi duhul pacii, asta, sa nu ne mai iritam, ii vom face pe toti crestini. Va spun drept, ca, daca ar fi fost apostolii asa ca noi, mofturosi pururea, cu tot felul de manifeste impotriva cutaruia, impotriva cutaruia, nu aveam noi crestinism astazi. Daca nu aveau ei pacea si bucuria, nu mai atrageau pe nimeni. Asta inseamna a introduce o corectura in Scriptura, mai multe corecturi la Hristos, Care a zis: „putin sunt cei alesi, ingusta este calea” s.a.m.d., care este asa de ingusta, incat nici noi n-avem loc si trebuie sa dam buzna, cat mai repede; nu stim noi ce va fi cu noi insine.
Parintele Savatie Bastovoi
Parintele Savatie Bastovoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu