De ce rugaciunea ta nu este auzita ! Sfantul Ioan de Kronstadt

ULTIMELE ÎNSEMNĂRI
     de Sfântul Ioan de Kronstadt 


Doamne! Tu vezi şiretenia vrăjmaşilor credinţei ortodoxe şi ai Bisericii Tale, vezi năzuinţa lor de a o birui. 
Pune-le capăt: să moară odată cu aceşti oameni toată lucrarea lor cea vicleană ! Oamenii sunt în tulburare, stihiile sunt în tulburare: văzduhul, apa, pământul, focul sunt în tulburare - după păcatele oamenilor, degrabă şi stihiile, arzând, se vor destrăma, pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui (2 Pt. 3,10).
 Păcatele s-au înmulţit până peste poate. Nu se mai poate trăi în tihnă. Biseri-: a lui Dumnezeu ! împodobeşte-te, Mireasa lui Hristos, ca luminat să te înfăţişezi Mirelui tău Celui preafrumos, nestricăcios, veşnic! Doamne, cât de nemăsurat ai mărit Tu neamul omenesc prin întruparea Ta şi prin îndumnezeu-omenirea Ta şi prin Pururea Fecioara, de Dumnezeu Născătoarea, care Te-a întrupat, şi prin omenirea pe care ai ales-o în sfinţii cei fără număr. Şi -o, groază ! - cât îşi bat joc de Tine şi de Biserica Ta, de învăţătura Ta, de tainele şi de dumnezeieştile Tale slujbe ucenicii lui Tolstoi şi aşa-numita intelectualitate, care s-a întunecat la minte. Doamne, până când această batjocură? Până când îndrăcirea aceasta? Doamne, pogoară-Te să zdrobeşti acest munte al necredinţei. Fie! 
Doamne ! Mă minunez înaintea măreţiei lucrurilor Tale din împărăţia harului şi din împărăţia naturii, pe care Tu ai zidit-o; mă minunez înaintea nemăsuratei Tale dreptăţi şi înţelepciuni, de faptul că Tu, îngăduind iubitei Tale zidiri cuvântătoare (omului) să cadă adânc şi să fie prădată şi amăgită şi batjocorită de şarpele ucigaş de oameni, bine ai voit a-1 răscumpăra şi a-1 reface în chip mai presus de fire, însuţi întrupându-Te şi înomenindu-Te şi alegând-o ca unealtă a întrupării pe buna, preacurata Fecioară,, pe care ai arătat-o Ocrotitoare şi Apărătoare a tuturor creştinilor ortodocşi. îngerii se minunează de pogorământul Tău, de bunătatea şi de înţelepciunea Ta. 
Când slujim în biserică, slujim cu evlavie; iar când slujim în case simple şi la oameni simpli, slujim cu nepăsare, în grabă şi fără inimă, de parcă nu Acelaşi Dumnezeu Ştiutor al inimilor, mare şi înfricoşător nu este şi în Biserică, şi în tot locul. Să ne îndreptăm şi să fim pretu-tindeni nefăţarnici şi evlavioşi. Toată lumea organică şi animală trăieşte o viaţă aparte, întru slava lui Dumnezeu, ca să vestească înţelepciunea Lui, bunătatea, frumuseţea Lui, Care este Viaţa cea dintâi şi fără de început. 
Cu viaţă osebită, înţelegătoare, personală, veşnică, fericită le-a fost dat să trăiască numai îngerilor şi neamului omenesc cu capul pe umeri, ales, supus poruncilor Ziditorului. Tocmai spre această viaţă suntem datori să năzuim în toată ziua şi în tot ceasul, urmând celor arătate şi poruncite de Făcător şi cu ajutorul Lui cel atotputernic, şi ni s-a dat poruncă să priveghem neîncetat, fiindcă potrivnicul nostru, diavolul, ca un leu, răcnind, umblă, căutând pre cine să înghită (1 Pt. 5, 8). 

 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care veţi judeca, cu aceea veţi fi judecaţi (Mt. 7,1). Doamne, dă-ne să nu-i judecăm pe vii, şi cu atât mai puţin pe morţi. Tu, ca Făcător şi Legiuitor, eşti singurul Judecător drept al viilor şi al morţilor. Iar nouă dă-ne să ne osândim cu asprime pe noi înşine şi să cerem pentru cei adormiţi iertarea şi lăsarea păcatelor de voie şi fără voie. 
 Îngrozitor, neînchipuit de stricată e firea omenească cu păcatele de tot felul, despre care şi a vorbi ţi se face ruşine, şi te doare, şi te înspăimântă. Noi, preoţii, duhovnicii, ştim acest lucru mai bine decât oricine, mai ales aceia dintre noi care prin apropierea şi blândeţea lor duhovnicească şi împreună- pătimirea lor faţă de bolile duhovniceşti ale fiilor lor duhovniceşti au meritat încrederea acestora. 
   O, ce bolnavi sunt cu păcatele aceste suflete simple, sincere de păcătoşi şi de păcătoase şi câtă nevoie au de împreună-pătimirea noastră, de sfat, de tămăduire şi de milostivirea lui Dumnezeu! 
  Nu este necuviinţă păcătoasă şi urâciune a păcatului în care să nu cadă omul. Cutare păcătos sau cutare păcătoasă s-au împreura: cu toţi apropiaţii, cu oamenii cu care se aflau în cele mai strânse legături de rudenie, cu toate animalele de casa: cu pisici, cu câini, cu porci... Dumnezeul meu! Ce este aceasta ? Până unde a căzut omul! Şi asta fac oamenii simpli. Iar cei învăţaţi şi educaţi, bogaţi, nobili, cad şi mai rău oi toată educaţia lor, bărbaţi cu bărbaţi săvârşind ruşinea (Rom. 1,27). 
   Iar unii împăraţi păgâni din vechime erau împătimiţi de băieţeii frumoşi şi cu aceştia îşi satisfăceau pornirea trupească. Acelaşi lucru îl făceau şi unii funcţionari sus-puşi... Izbăveşte-mă de sporirea (pospeşenie) cea diavolească" (din rugăciunile de dimineaţă). Se grăbeşte, se grăbeşte (speşit) diavolul şi neîncetat caută să-1 vâneze pe om ca să îl piardă pe vecie, iar oamenii dormitează, stau degeaba şi dorm în deşertăciunea lor cea lumească, în împă-timirile lor de agonisită, de plăcerile pântecelui, de curvie, de jocuri (teatru şi cărţi), de modă, de literatură, de somn şi de tot felul - pier cu miile, ca muştele. Grăbiţi-vă, deci, grăbiţi-vă, creştinilor, să vă mântuiţi sufletele până ce este vreme, până când Domnul mai aşteaptă şi îndelung rabdă, până când nu s-a zăvorât uşa împărăţiei. Au venit fecioarele cele nebune, zicând: Doamne, Doamne, des-chide-ne nouă. Iar El, răspunzând, a zis: amin zic vouă, nu vă cunosc pre voi (Mt. 25,11-12).
   Dar cum Se grăbeşte Domnul să-i mântuiască pe credincioşi, pe cei ce au luare-aminte şi sunt pregătiţi ! In fiecare ceas, în fiecare clipă Se grăbeşte şi trimite tot ajutorul. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. în locul păşunii, acolo m-a sălăşluit, la apa odihnei m-a hrănit, sufletul meu l-a întors. Povăţuitu-m-a pre cărările dreptăţii, pentru numele Său (Ps. 22,1-3). Dacă ţarul sau orice cârmuire îndeobşte, fie ea lumească sau duhovnicească, greşesc în multe privinţe şi calcă legea din slăbiciune de conştiinţă sau din lipsă de caracter, nu îi dispreţui, nu îi defăima, ci roagă-te Domnului pentru ei ca să tămăduiască cele neputincioase şi să plinească cele cu lipsă (vezi rugăciunea la hirotonie), căci fără Dumnezeu nu putem face nici un lucru cu adevărat bun şi folositor.

   Vrăjmaşul nu doarme: ziua şi noaptea, în vis şi aievea ne atrage la păcat şi hrăneşte în sufletul nostru tot felul de patimi pierzătoare de suflet. Priveghează, omule, răstigneşte patimile - mai ales lăcomia pântecelui şi toate păcatele trupeşti... Creştinilor, mai ales celor ortodocşi, care păzesc şi ţin întru curăţie dogmele credinţei lor, li s-au dat de la Dumnezeu atâtea bunătăţi şi puteri spre mântuire, atât de multe taine dumnezeieşti li s-au descoperit, încât celor credincioşi, cu luare-aminte, care se nevoiesc în credinţa lor, le este uşor să se mântuiască şi să se facă moştenitori ai împărăţiei Cereşti şi Veşnice, pentru că jugul Domnului este bun şi sarcina Lui este uşoară (Mt. 11,30). 
  Îngerii se minunează cutremurându-se de milostivirea lui Dumnezeu către noi, care s-a arătat prin întruparea Lui de dragul nostru, prin împreună-vieţuirea Lui cu oamenii pe pământ, prin învăţătura pe care a dat-o nemijlocit, prin minunile fără număr pe care le-a făcut pentru a da încredinţare de Dumnezeirea Sa şi de solia Sa cea dumnezeiască, prin pătimirile şi moartea pentru noi, prin îngroparea şi învierea cea din morţi, prin înălţarea la ceruri însoţită de făgăduinţa celei de-a doua şi înfricoşătoarei Sale veniri, când va să judece viii şi morţii. Iar cei mai mulţi oameni rămân fie necredincioşi, fie plini de îndoieli, nesimţitori, surzi faţă de cuvântul evanghelic, împătimiţi de cuvântul omenesc cel mincinos şi deşert, de făţărnicie şi teatru, de tot ce este iluzoriu şi efemer, de ceea ce nu ţine decât o zi. Iar de ceea ce este veşnic, de singurul lucru de trebuinţă, uită. Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Mt. 20,16). 
  Adu-ţi aminte de Marea Cină, şi de nesfârşitele bunătăţi pregătite de Stăpânul casei, şi de cei chemaţi la ea prin milostivirea Lui: toţi s-au dat în lături din pricina îm-pătimirilor pământeşti, şi ca atare nici unul dintre cei chemaţi nu a gustat din cina Lui. Ce lucru cumplit! Ce necredinţă, ce lipsă de cinstire faţă de Stăpânul! Ce lenevie, ce împătimiri prosteşti! Şi totuşi, aşa a fost şi aşa va fi. Toţi umblă pe calea largă a păcatului lesnicios, toţi fug de calea cea strâmtă şi necăjită, curăţitoare, pregătitoare! Omul este îngrozitor de nestatornic şi schimbător ca urmare a vătămării dintru început, din rai: de la înălţimea vederii duhovniceşti de Sus şi a cugetărilor dumnezeieşti poate cădea într-o clipită în urâciunea gândurilor şi simţămintelor spurcate, viclene, curvare şi hulitoare, rele şi zavistnice, aşa încât după înalta bucurie duhovnicească ajunge să plângă în taină pentru ticăloşia sa. 
Fericit cel ce prin harul lui Dumnezeu s-a întărit fără clintire în Dumnezeu şi a scăpat de uneltirile hulitorului de Dumnezeu Veliar. Dumnezeul meu! Cum a necinstit vrăjmaşul zidirea pe care Tu ai făcut-o după chipul Tău ! Şi până acum ne necinsteşte pe toţi, ziua şi noaptea, prin nenumărate păcate şi patimi, gânduri necuviincioase, necurate, hulitoare, vătămătoare, tulburătoare de suflete! Ce luare-aminte, ce rugăciune, ce înfrânare, ce luptă trebuie să fie în noi cu vrăjmaşii cei gândiţi! Dumnezeule, ajută-ne tuturor, mai ales celor credincioşi Ţie şi care iau aminte la Tine! 
Lumea cea de faţă, văzută, este numai o umbră a veacului viitor, duhovnicesc, fără de moarte, al pământului celor vii care va să fie. Are noimă să ne legăm de umbră, nu de Adevărul însuşi, nu de veacul ce va să fie, care e cu adevărat real, şi de ziua cea veşnică ? Pentru că trece chipul acestei lumi (1 Cor. 7, 31): se schimbă vremurile anului, se schimbă neîncetat atmosfera; o generaţie trece şi alta vine; trecători sunt împăraţii, unul ia locul altuia; trecători sunt oamenii mari şi cei mediocri şi trecătoare sunt toate talentele lor; trecătoare e frumuseţea omenească şi se preface în putregai; trecătoare sunt chipurile zilei şi nopţii; nesfârşit de feluritele forme ale vegetaţiei de tot felul - totul trece şi se preface în stricăciune. Numai Dumnezeu nu se schimbă niciodată şi rămâne veşnic Unul şi Acelaşi, atotbun, atotsfânt, preaînţelept, preafrumos, atotfericit, veşnic, atotputernic. Veşnic şi ne-schimbat în bine rămâne - dacă a ajuns la sfinţenie - şi sufletul omenesc, care este zidit după chipul Lui.


Sfantul Ioan de Kronstadt ,,ULTIMELE ÎNSEMNĂRI,, Editura: Sophia ,Anul aparitiei: 2006 

cumpara cartea de aici http://www.librarie.net/p/61866/ultimele-insemnari