Evanghelia dupa Luca: "Cand vei fi chemat de cineva la nunta/Nu te aseza in locul cel dintai" "Cel care se inalta se va smeri/ Cel care se smereste se va inalta"
Grija pentru imagine: *** rujuri, farduri, haine fistichii *** minciuni, ironii, dispret, ura, invidie Toate acestea duc la neodihna sufleteasca. Iisus a primit chipul sarac, nu slava dumnezeiasca, a luat chip de rob. NU S-A RUSINAT sa fie copil, de ieslea unde s-a nascut, de ingrozitoarea moarte pe cruce.
Avva Dorotei spunea ca sunt 2 smerenii: -smerenia fata de aproapele -smerenia desavarsita a sfintilor (sa se socoteasca cineva mai prejos fata de toti)
Filosofii l-au intrebat pe parintele Zosima: - Cum poti zice ca esti pacatos? - Nu ma suci pe mine, ca eu asa sunt. Asa
cum cineva se straduieste sa-si insuseasca un mestesug, asa se deprinde
smerenia.Parintele Zosima nu avea un argument rational.
- Cum se leaga smerenia si dragostea in familie/fata de Dumnezeu? - Prin fire - care sileste pe om la smerenie si dragoste.
- Este nevoie de cultivarea increderii in sine pentru a avea echilibru interior? - Omul care are incredere in sine este cel mai dezechilibrat. El
se bizuieste pe vant. Omul trebuie sa aiba un temei al increderii in
sufletul sau, in Dumnezeu. Casa sa o zidesti pe stanca smereniei.
Trebuie sa credem ca Dumnezeu ne poarta de grija pana la un fir de par,
care nu se clinteste fara stirea lui. Timiditatea nu este chiar o virtute, tocmai pentru ca inseamna increderea in propriile puteri. - Cum se explica ca-l iertam pe aproapele, dar simtim o repulsie fata de el? - Simplu, nu l-am iertat. Trebuie sa uitam raul pe care ni l-a facut.
Sa invatam sa deosebim glasul lui Dumnezeu in sufletul nostru, numai prin simtirea harului Sf. Duh. Parintele
Fred de la muntele Athos, coplesit de sarcinile de staret si duhovnic,
se gandea sa lase toate si sa plece in pustie. Atunci simtea cum il
paraseste harul si astfel vedea ca nu este voia lui Dumnezeu.
- Povara gandurilor, necazurilor te mai lasa sa te gandesti la sfintenie? -
Ele sunt pronia lui Dumnezeu pentru a-i ajuta sa gaseasca
smerenia.Domnul s-a smerit fara ca conditia lui sa-i fi impus, dar in
conditia noastra este sa ne smerim.
- Explicati:"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" – Siluan Athonitul - Este un cuvant al lui Dumnezeu daruit vremii noastre. Fiecare suflet este o rana vie. Nu-ti
face iluzia ca esti altfel decat cum te vezi: ganduri, patimi,
realitati - dar nu deznadajdui.Dumnezeu ne scoate din iad nu pentru
ca facem noi ceva, ci pentru bunatatea lui. Iubeste zidirea lui.Sa
recunoastem realist iadul din noi. Oamenii nu au gasit calea spre
partea a doua, sa nu deznadajduiasca.
La Sf Antonie cel Mare au venit niste oameni si i-au cerut un cuvant de folos. - Daca cineva iti loveste obrazul, intoarce-l si pe celalalt. - Nu putem face asta. - Atunci purtati palma pe care ati primit-o. - Nu putem face. - Atunci nu intoarceti palma. - Nu putem face. Mai jos sfantul nu a coborat si i-a zis ucenicului: - Adu-le putina fiertura ca sunt neputinciosi.
A raspunde cu rau inseamna a intra in hora raului.
- Pana unde merge ascultarea de duhovnic? - Pana la moarte.
Preot Vasile: In imparatia lui Dumnezeu, pana nu dobandesti sfintenie, nu intri. Asta este calea mantuirii.
-Daca ai pace, liniste si bucurie in suflet inseamna ca esti smerit? - Este adevarat ca pacea, linistea, bucuria le gusta un suflet smerit. Dar sufletele smerite nu au cunostinta ca sunt smerite. Daca stii ca esti smerit, asta e mandrie.
Parintele Rafail - Criza in biserica "Unde s-a despartit omul de Dumnezeu? In rai. Unde s-a impacat omul cu Dumnezeu? In iad."
-Cand ne este mai greu simtim ca Dumnezeu ne paraseste. -
Simtirea parasirii nu trebuie sa ne aduca gandul ca Dumnezeu nu ne
iubeste. Daca l-am vedea pe Domnul ca-si intoarce fata cu sila de la
noi, nici atunci sa nu credem ca nu ne vom mantui. E de ajuns sa ne
rugam ca Domnul sa se intoarca.
-Daca vedem ca altii nu sunt compatibili cu noi, sa-i evitam?
-Unde ar putea sa fuga de el insusi? Faptul de a-i vedea pe ceilalti
mandri, vine dintr-o mandrie mai mare decat a celor pe care ii vedem
mandri. Poate ca unii ne odihnesc in patimile noastre si de aceea ii
iubim. Oameni comozi, care nu au taria de a ne spune patimile noastre.
- De ce la marturisire nu mai simtim durerea pe care am simtit-o in momentul pacatuirii? - Ne marturisim in temeiul durerii pe care am simtit-o. Daca la marturisire nu o mai simtim, poate ca pocainta nu este deplina. Preot Vasile: Este ca plansul fara lacrimi. E o durere mai mare.
Intrebari/Raspunsuri:Parintele Vasile de la Biserica Ruseasca
DESPRE VICLENIA CELUI RAU SI INSELAREA MULTOR CRESTINI
Viclenia diavolilor este mare. Ne induc ganduri sa nu ne despartim de oamenii lumesti, indeosebi acest lucru este valabil pentru aceia care au ganduri sa se calugareasca, "spunand ca multa rasplata castigam noi daca vazand femeia ne stapanim pe noi insine". Creeaza gandul ca ramanand in locuri unde sunt satisfacute simturile vom avea mai multa rasplata daca ne stapanim pe noi insine. Aceasta, desigur, ca sa amane omul plecarea si mai tarziu sa fie inrobit acestor lucruri la care credea ca ar putea sa fie indiferent.
Un parinte vizionar a povestit urmatoarele: Cand s-a aflat intr-o adunare au venit doi demoni, adica demonul slavei desarte si demonul trufiei si s-au asezat la dreapta si la stanga lui. Si primul il atata sa mentioneze o vedere sau o fapta oarecare pe care a reusit-o in pustiu. Cand respingea acest indemn, atunci celalalt demon il lauda pentru aceasta izbanda: "Si mare ai devenit invingand pe mama mea cea mai nerusinata". Un demon invinuia pe celalalt ca sa aduca ascetul in pacat. A vazut Sfantul Ioan demonul slavei desarte unui frate ca-i sugereaza ganduri si altui frate ca ii dezvaluie gandurile primului frate, ca sa fie fericit ca vizionar. Mai mult, demonul slavei desarte atinge trupul omului si creeaza palpitatii ca sa creeze simtamantul venirii lui Hristos. Un demon prigoneste alt demon. Un monah era manios. Si cand au sosit vizitatori; atunci s-a aratat ca bland acestora. Astfel, un demon, adica demonul slavei desarte prigonea demonul maniei. De multe ori, demonul avaritiei mimeaza umilinta in timp ce demonul slavei desarte indeamna omul la milostenie. Acelasi fapt il face si demonul iubirii de placeri. Adica exista situatia cand demonul avaritiei sa recomande sa nu fie milostiv omul, pentru ca va cadea in vanitate si astfel mimeaza smerenia. Precum, de asemenea, demonul vanitatii si al senzualitatii ne indeamna sa dam milostenie, pentru ca astfel poate sa lucreze mai bine. Adevaratamilostenie se face cand omul se purifica de demonul avaritiei, al vanitatii si al senzualitatii. De multe ori demonii ne impiedica sa infaptuim cele mai usoare si folositoare fapte si ne indeamna sa lucram pe cele mai obositoare. Fac acest lucru deoarece cunosc ca ori de cate ori suntem obositi, atunci suntem descurajati sa continuam calea noastra duhovniceasca. Cineva a povestit Sfantului Ioan o vicleana scornire a diavolului. De multe ori demonul carnii se strecoara si se asunde pe el insusi si sugereaza monahului gandul ca are evlavie, in timp ce ii da si izvorul lacrimilor, mai ales cand discuta cu femei si ii sugereaza ganduri sa converseze cu acestea despre amintirea mortii, a judecatii si a intelepciunii. Si toate acestea le face diavolul ca sa convinga femeile sa provoace monahul si sa apropie astfel lupul ca pastor. Si dupa ce a fost castigata obisnuinta si curajul, "atunci nefericitul sufera caderea". Foloseste chiar si cele mai sfinte lucruri, scopul fiind sa arunce omul in pacatul trupesc. Cand ne straduim sa plecam dintr-o adunare in care cineva povesteste lucruri hazlii, atunci demonii ne ataca in doua moduri. "Sa nu mahnesti pe povestitor" sau "Sa nu te arati pe tine insuti mai pios decat cei prezenti", ca sa ne faca sa ramanem. Si celalalt gand este sa fugim,dar asta ca sa ne conduca spre iubirea de slava. Adica ne spune al doilea gand: "indeparteaza-te, sa nu intarzii; daca nu, in rugaciunea ta vei intipari sensuri ale unor lucruri ridicole". Ne indeamna nu numai sa fugim, dar si sa ne straduim sa dizolvam vicleana adunare, mentionand cele ale Judecatii si amintirea mortii. in aceasta situatie trebuie sa preferam pe al doilea, adica sa preferam sa ne ude anumite picaturi ale iubirii de slava, care poate sa devina cauza a folosului celorlalti. Si in Pateric exista exemple asemanatoare care arata deosebitele scorniri ale diavolului. Sfantul Macarie a mers candva sa doarma intr-un sanctuar in care existau schelete de idolatri. Si-a pus drept perna un schelet de idolatru. Demonii l-au invidiat pe sfant pentru curajul sau. Si atunci au vrut sa-l inspaimante. Strigau ca unei femei: "Cutare, hai cu noi in baie". Si alt demon a raspuns cu voce femeiasca, ca si cand inainta dintre morti: "Am un oaspete deasupra mea si nu pot sa vin". Si acest lucru il faceau ca sa inspaimante sfantul. "Si batranul nu s-a inspaimantat".
Sfantul Nil Ascetul scrie ca in timp demonii se "impart pe ei insisi". Si in timp ce unii dintre ei supara omul, ceilalti in chip de inger alearga in ajutorul lui, daca cere. Si aceasta in scopul sa insele omul ca, intr-adevar au fost ingeri. Alteori demonii arunca ganduri impotriva noastra si, in acelasi timp, ne atata sa ne rugam, chipurile impotriva lor sau sa nu fim de acord cu ei. Si atunci se retrag. Si acest lucru il fac ca sa creeze in noi impresia ca am inceput sa-i invingem si ca acum se tem de noi.
Sfantul Nichita Stethatos spune: "inaintea incaierarii si a infrangerii, de multe ori demonii agita simtirea sufletului si rapesc somnul din pleoape". Adica iau somnul din pleoapele noastre ca sa creeze tulburare. Deoarece cunoastem ca in starea nesomnului omul se infurie cand nu cunoaste sa foloseasca aceasta stare pentru rugaciune. De multe ori "si prin anumite spasme iau somnul din pleoapele lor, sa faca viata acestora mai chinuitoare si plina de durere prin nascocirile de acest fel". Insa alteori diavolul creeaza somn, cand omul se roaga. Deoarece cunoaste ce rau ii face rugaciunea, creeaza somnolenta. Am mentionat numai unele invataturi ale sfintilor privitoare la tehnica diavolului. in orice caz, exista mult mai multe. Cine se lupta in aceasta lupta, va verifica in orice caz salbaticele atacuri ale diavolului. Va simti prezenta lui. Ascetii au sa descrie multe evenimente de acest fel. Nu este vorba despre iluziile lor si personificari ale unor trairi interioare. Este vorba despre o realitate, pentru ca diavolul exista si este cel mai mare dusman al mantuirii noastre. Un ascet la Sfantul Munte imi spunea: "Daca se asaza cineva zece ani in Sfantul Munte, atunci va intelege ce este diavolul". Noi care traim in lume nu putem sa intelegem acest lucru, pentru ca printr-o foarte mica putere ne tine aproape de el. Nu este nevoie sa depuna o stradanie deosebita. Ne-a facut robii lui prin atatari exterioare, creand chiar si iluzia ca nu exista.
Cine insa se lupta sa se curete de patimi si exerseaza in rugaciunea mentala, va cunoaste vicleana putere a diavolului. Exact in acea clipa il ataca diavolul, si cunoscand foarte bine cat ne iubeste Dumnezeu, diavolul ,,ne innebuneste de dragostea Lui,,. Si intelege bine ca, orice ar face diavolul, in realitate este colaborator la mantuirea noastra. il uram mai mult si astfel il atacam cu mai multa putere. De aceea scrie Sfantul Grigorie Palama: "Caci colaborator este diavolul totdeauna la vointa lui Dumnezeu, dar el nevoind acest lucru, si neprivind catre acest lucru"'. Mitropolitul Hierotheos Vlachos sursa http://www.crestinortodox.ro
