Sinuciderea

“Mândria reprezintă, pe lângă alte cauze, principalul factor care stă la baza tulburărilor psihice. În cazul psihozelor, ea este catalizatorul care face ca boala să fie cât mai manifestă. Iar în stările de borderline, mândria este singura care declanşează afecţiunea psihică” (psihiatrul ortodox Dimitri Avdeev).

 Pacatul sinuciderii

 Trandavirea si deznadejdea sunt premergatorii acestui pacat cumplit. 

 Sinuciderea este o criza a personalitatii. Factorii sociali nu au aici nici o insemnatate hotaratoare: este vorba de o problema spirituala. Arhiepiscopul Ioan Sahovskoi scrie:

„Sarmani patimitori, sinucigasilor!.. Voi n-ati primit rascumpararea prin scurtele suferinte curatitoare de pe pamant, suferinte dulci pentru cel care le imbratiseaza – o, mult mai dulci decat placerile nalucite de dorul carora ati murit. Da, statea in puterea voastra ceea ce v-a soptit puterea raului, care atunci n-avea nici o stapanire asupra-va, dar tot in puterea voastra statea si sa nu faceti asta. 

Inainte de sinucidere, sinucigasii nu stiu deloc ca in preajma lor sta duhul rau, nespus de scarbavnic, care-l sileste sa isi ucida trupul, sa sfarme pretiosul „vas de lut”, care pazeste sufletul pana la soroacele hotarnicite de Dumnezeu.

 Si sfatuieste acest duh, si indeamna, si staruie, si sileste, si-l inspaimanteaza cu toate spaimele, doar-doar va apasa omul pe tragaci sau va sari pe fereastra, fugind de viata, de chinul sau cel nesuferit… 

Omul nici nu gandeste ca „chinul nesuferit” nu este de la viata, ci de la cel de unde: vin si toate gandurile care „dau temei” uciderii de sine. 

Omul crede ca el le cugeta pe toate, si ajunge la concluzia sinucigasa — dar nu cugeta el deloc, ci prin gandurile lui vorbeste cel pe care Domnul l-a numit ucigas de oameni dintru inceput…

Omul nu face altceva decat sa-si dea in mod inconstient acordul la propunerea diavolului, sa ia asupra sa, fara sa vada asta, pacatul diavolui lui, sa se uneasca cu pacatul si cu diavolul… 

Un singur cuvant de rugaciune cu pocainta, un singur semn al mantuitoarei Cruci, facut macar in gand, si o singura privire cu credinta catre ea — si paienjenisul raului este rupt, omul este mantuit prin puterea lui Dumnezeu de pieirea sa… 

Doar o scanteie mica de credinta vie si de credinciosie fata de Dumnezeu – si omul e izbavit!

Dar nu toti oamenii care s-au izbavit uciderea de sine sau de un alt pacat pricep ca in preajma lor statea sau poate ca sta inca ori se apropie de el cateodata) scarbosul duh rau, fiinta pe care o descopera doar sensibilitatea duhovniceasca si luarea-aminte duhovniceasca ascutita! 

90% din sinucigasi fac ultimul lor pas sub inraurirea nemijlocita a duhurilor ucigase de oameni dintru inceput (In. 8,44). Si propriu-zis, mai fiecare sinucidere este ucidere a omului de catre demon cu mainile omului insusi.


Autoasistenta duhovniceasca
 Foarte importanta este pentru autoasistenta psihologica aprecierea corecta de catre bolnav a pricinilor propiiilor caderi (dupa W.K.Neviarovici). 

 O metoda psihologica eficace este rationalizarea. In primul rand, omul trebuie sa se linisteasca, sa se roage, apoi sa ia o foaie alba de hartie, un stilou si sa analizeze cu atentie, luciditate, situatia dificila, conflictuala ce a luat nastere, sa noteze punct cu punct principalele cauze ale conflictului si posibilele cai de rezolvare a lui, sa cantareasca toate „pro”-urile si “contra”-urile, sa intrevada nevoile si anxietatile tuturor celor implicati in situatie si sa gaseasca argumente clare in folosul rabdarii, stapanirii de sine, smereniei. 

Dupa spusele Sfantului Ioan Gura de Aur, pentru crestin este important sa inteleaga urmatoarele: 1) trebuie sa nu pacatuiasca; 2) daca a pacatuit, sa se pocaiasca; 3) cine nu se pocaieste cum trebuie, are de rabdat necazurile ce o sa vina asupra lui.


Reteta duhovniceasca a Sfantului Ierarh Ignatie (Briancianinov)

“Va trimit o reteta duhovniceasca si va sfatuiesc sa folositi doctoria propusa de cateva ori pe zi, mai ales in clipele de mare suferinta, atat a sufletului, cat si a trupului. Nu vor intarzia sa se arate puterea si vindecarea ascunse in doctorie, care la aratare e cat se poate de smerita. Insingurandu-va, rostiti fara graba, in asa fel incat sa va auziti glasul, inchizandu-va mintea in cuvinte (asa sfatuieste Sfantul Ioan Scararul), urmatoarele:

„Slava Tie, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele primesc; pomeneste-ma intru Imparatia Ta!”

Rugaciunea trebuie rostita cat se poate de rar. Dupa ce ati spus-o o data, odihniti-va putin. Apoi spuneti-o din nou si iarasi odihniti-va. Continuati sa va rugati cinci sau zece minute, pana ce va veti simti sufletul linistit si mangaiat.

 Pricina linistirii si mangaierii e limpede: harul si puterea lui Dumnezeu se cuprind in slavoslovirea lui Dumnezeu, nu in grairea impodobita si multa. 


din: Dr. Dimitri Avdeev, “Depresia ca patima si ca boala”, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005

CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI

Era odata un calugar în Galia, în Franta de astazi. Era pe timpul când Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa în toata lumea, ca pâna la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si în fiecare zi îi facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamânt si în vremea mortii si în ziua judecatii.

Dar, auzind el ca este atâta frumusete în ceruri, zicea: "Daca un înger este atât de frumos, dar Maica Domnului, care-i împarateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu în viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cât este cu putinta omului!" Si a început a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca îmi este de folos, as vrea sa te vad o data în veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu în ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cât este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atâta frumusete.

Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramâi fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa ramân orb câte zile mai am, numai sa o vad o data".
Si odata, pe când era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit întâi o mireasma a Duhului Sfânt si când a început sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gândit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa închid un ochi si am sa orbesc numai de unul".

Si a aparut Maica Domnului cu Mântuitorul în brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a închis un ochi. Si a cazut cu fata la pamânt de atâta lumina si frumusete, încât limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu înceta a te ruga. Atât m-am aratat, cât îti este cu putinta". Si l-a binecuvântat si ca fulgerul s-a înaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.
Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mângâiere de la Duhul Sfânt care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar îi parea rau ca nu s-a uitat cu amândoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Îmi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa ramân orb pâna la moarte, numai sa te mai vad o data".

Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie îi lasase în suflet, ca nu poate sa înteleaga mintea si sa spuna limba de tarâna, câta frumusete are chipul ei.
Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramâi orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamânt nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapânei cerului si al pamântu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt în stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".

Si ce s-a gândit el: "Am sa pun mâinile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar când a vazut ca vine si când a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mâinile la ochi. Si când s-a uitat, în loc sa-l orbeasca, s-a întâmplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramâi si ma vei vedea în veacul viitor pentru vecii vecilor!"
Si atât s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, îl auzeau calugarii cântând Maicii Domnului o cântare. Si atâta bucurie avea, ca în loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvânt, decât "Maica Domnului", oriunde.

Si s-a dus bietul calugar în ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca îndreptata spre Preacurata si spre Mântuitorul si spre Sfânta Treime cu toti sfintii, în lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.
Noi sa nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.

Sa ne vedem si sa ne plângem pacatele! Sa ne pocaim pâna la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim împacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mântuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi în veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.
Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin.


Parintele Cleopa

Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan

Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

Acatistul Maicii Domnului Grabnic Ajutatoare Marian Moise Complet

Rugaciune

  

Rugaciune catre Maica Domnului 

  O, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce esti mai presus decat heruvimii si mai cinstita decat serafimii, Fecioara de Dumnezeu aleasa, bucuria tuturor celor necajiti; da-ne mangaiere si noua celor ce suntem in necazuri ca afara de tine alta scapare si ajutor nu avem. 

Tu singura esti mijlocitoarea bucuriei noastre si ca Maica lui Dumnezeu si Maica milostivirii, stand inaintea prestolului Preasfintei Treimi, poti sa ne ajuti noua.

 Ca nimeni din cei ce se roaga tie cu credinta nu este rusinat.

Auzi-ne si acum in ziua necazului nostru pe noi cei ce cadem inaintea icoanei tale si cu lacrimi ne rugam tie.

 Alunga de la noi toate necazurile si nevoile ce vin asupra noastra, intru aceasta vremelnica viata si prin atotputernica ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de vesnica si nesfarsita bucurie intru imparatia Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin.

Imparateasa mea cea preabuna, nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, prietena sarmanilor, folositoarea celor neputinciosi si ocrotirea celor necajiti; vezi nevoia si necazul meu. 

Ajuta-ma ca sunt neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Stii nevoia mea, usureaza-ma de ea precum voiesti caci nu am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta buna mangaiere decat numai pe tine, o, Maica a lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.

Sfântul Ioan Gura de Aur : ,,darul de a suferi este mai mare decât darul de a învia mortii,,

 Suferinta în lume este de doua feluri: suferinta trupeasca si suferinta morala, adica sufleteasca, precum: mustrarea de constiinta, întristarea, deznadejdea, îndoiala , mânia , ura etc. Suferintele omenesti se pot împarti înca în doua parti: unele spre îndreptarea si lamurirea celor buni si altele spre pedeapsa si arvunirea osândei vesnice a celor rai (Calauza predicatorului de Dr. C. Chiricescu si Pr. C. Nazarie, pag. 291-293). Zice dreptul Iov: Omul este nascut pentru suferinta (Iov 5, 7). Iar Sfântul Pavel zice ca toata faptura este în suferinta (Romani 8, 22). Suferintele din lume sunt urmari ale pacatului (Iov 4, 8; Psalm 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18). Suferintele sunt pedepse pentru pacate (Levitic 26, 24 - 28; II Regi 7, 14), dar de vom primi toate suferintele cu rabdare si multumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc spre mântuirea sufletului. În general, vedem ca, înmultindu-se pacatele si rautatile în lume, se înmultesc suferintele, adica foametea, cutremurele, razboiul, bolile de tot felul si moartea. 
 Scopul suferintei pentru crestini este unul singur: ispasirea pacatelor pe pamânt prin tot felul de boli, necazuri si dureri, spre curatirea si mântuirea sufletului. Pentru cei rai care nu voiesc sa se îndrepte, sa se pocaiasca, suferinta de pe pamânt ramâne ca o arvuna a suferintelor a celor vesnice. 
Iar pentru cei ce primesc suferinta cu rabdare si cu multumire de la Dumnezeu si se întorc la pocainta, suferinta de orice fel ar fi, este cea mai buna cale de îndreptare si ispasire a pacatelor, izbavindu-i prin aceasta de chinurile vesnice. 
Noi vedem ca cei ce sufera mai mult pe pamânt, sunt mai împacati cu constiinta, mai buni, mai smeriti, mai tari în ispite, mai aproape de Dumnezeu si se mântuiesc mai usor, precum dreptul Iov, saracul Lazar, Sfiinti Apostoli, Mucenicii, cuviosii, si atâtia altii. Iar cei ce traiesc bine, sunt sanatosi, au averi si tot ce isi doresc pe pamânt; fiind de obicei slabi în credinta, nemilostivi, tirani, lacomi, egoisti, se tem de moarte si mor în pacate grele, spre osânda vesnica.

 Suferinta este rânduita de sus spre mântuire, spre ispitire, spre iertarea pacatelor si spre crestere duhovniceasca, numai daca o primim cu multumire, ca din mâna lui Dumnezeu precum spune prorocul David: Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mângâiat (Psalm 22,5). Deci, toiagul si varga suferintei, pe cei buni si credinciosi îi mângâie, îi sporeste în fapte bune, îi curateste de pacate si-i învredniceste de mai mare cununa si rasplata în cer. Iar pentru cei rai, toiagul suferintei este chemarea la pocainta, este pedeapsa peste pedeapsa si frâu în gura, pentru ca nu voiesc sa se apropie de Domnul (Psalm 31,10). Boala, nedreptatea, ocara, saracia si orice fel de suferinte pe pamânt trebuie sa le rabdam având credinta ca suferinta, de orice fel ar fi ea, ne este rânduita de Dumnezeu, Tatal Nostru Cel Ceresc, spre mântuire, iar nu spre osânda vesnica. Apoi trebuie sa primim suferinta cu rabdare si cu multumire. Iar rabdarea noastra trebuie sa fie însotita de cuviosie si de înfrânare (II Petru 1,2-7); sa fie însotita de bucurie (Coloseni 1,11) si nadejde. Rabdarea în suferinta sporeste în noi prin rugaciune, prin spovedanie, si prin Sfânta Împartasanie; prin citirea cartilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Isus Hristos si ale tuturor sfintilor Lui; prin cercetarea celor ce sunt în suferinte mai grele decât ale noastre si prin cugetarea la fericirea vesnica în rai. Pentru ca alta cale spre mântuire nu este decât numai prin cruce, prin suferinta, prin rabdare si prin jertfa precum spune Mântuitorul: Intru rabdarea voastra veti dobândi sufletele voastre (Luca 21,19). Cel ce va rabda pâna la sfârsit, acela se va mântui (Matei 24,13).

 Sfântul Ioan Gura de Aur spunea ca: darul de a suferi este mai mare decât darul de a învia mortii, pentru ca facând cineva minuni, Îi ramâne dator lui Dumnezeu, pe când daca cineva sufera, acestuia Dumnezeu îi ramâne dator.În Sfânta Scriptura ni se explica din ce pricina sufera copiii cei nevinovati si ale cui pacate le ispasesc ei. Citim la Iesire: Dumnezeu este râvnitor. El rasplateste pacatele parintilor în fii lor pâna la al treilea si chiar al patrulea neam (Iesire 20,5). Si iarasi: Dumnezeu aduce faradelegile parintilor peste fii si peste fii fiilor lor, pâna la al treilea si al patrulea neam (Iesire 34,7; Deuteronom 5,9; Psalm 36,289). Marele Prooroc Ieremia zice: Tu arati mila la mii si pentru faradelegile parintilor rasplatesti în sânul copiilor lor dupa ei (Ieremia 32,18; Numerii 14,18; Iov 5,4;21,19). Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi se poate întelege destul de clar din ce pricina sufera unii copii nevinovati si ale cui pacate ispasesc ei.
 Copiii acestia nu sunt opriti de la mântuire ba chiar ei ajuta la mântuire si pe parintii lor daca acestia (parintii) se pocaiesc în pacatele lor. Acesti copii se învrednicesc de mari cununi de la Dumnezeu daca îsi duc crucea cu dragoste si fac voia lui Dumnezeu. Biserica vindeca si alina suferintele oamenilor prin tot felul de rugaciuni catre Prea Bunul Dumnezeu (Deuteronom 4,29; II Paralipomena 7, 13, 16; Psalm 49, 15-16; Isaia 19,21; Iacob 5, 14). Biserica a rânduit diferite rugaciuni pentru alinarea suferintei. Cea mai importanta rugaciune si slujba pentru cei bolnavi este Taina Sfântului Maslu, precum si diferite molifte pentru dobândirea sanatatii. Dar toate acestea sunt de folos la cei care se spovedesc. Crestinul are o mare datorie fata de cei în suferinta, ca sa-i ajute atât prin mijloace materiale, precum: îmbracaminte, hrana, îngrijire, bani etc., cât si prin mijloace spirituale, precum: rugaciunea, îmbarbatare prin cuvinte duhovnicesti, compatimire, mângâiere etc., asa cum ne învata Sfântul apostol Pavel, care zice: Bucurati-va cu cei care se bucura si plângeti cu cei care plâng (Romani 12,5).
Pomenirile la slujba se fac în virtutea datoriei de a ne ruga unii pentru altii, vii si morti (Matei 18, 19-21). Fiecare crestin în rugaciunile sale particulare are datoria de a se ruga pentru sine, pentru parinti, copii, rude si prieteni (I Tim 5,5). De foarte mare folos sunt pentru cei vii si pentru adormiti Sfintele Liturghii. Dintre cei vii, nu pot fi pomeniti la aceasta slujba: pagânii, necredinciosii, apostatii, ereticii (sectantii), schismaticii, cei nebotezati, cei care au pacate împotriva Duhului Sfânt, cei care traiesc în preacurvie (necununati), cei care traiesc în pacate grele si nu se îndreapta, nici nu se spovedesc.
Dintre cei morti nu pot fi pomeniti la Sfânta Liturghie si la alte slujbe, cei care au murit în necredinta, în eres (în secta), în schisma, sinucigasii, femeile care mor facând avort, copiii morti înaintea botezului, copiii avortati, cei care mor din betie si care mor facând pacatul (A se vedea Pidalionul si Pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1996).

Cei adormiti care pot fi pomeniti la Sfânta Liturghie se pot pomeni si la Panahizi. Cei vii care traiesc în pacate si nu pot fi pomeniti la Sfânta Liturghie pot fi pomeniti la: Psaltire, Acatiste si Paraclise pentru întoarcerea lor pe calea cea buna. Iar cea mai mare slujba pentru cei bolnavi este Taina Sfântului Maslu care le este de folos celor care se spovedesc de toate pacatele. Dumnezeului nostru, Celui care ne iubeste si ne da ce ne este de folos spre mântuire sa-I dam slava totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor Amin.

sursa http://www.manastirea-teghea.ro/despre_suferinta.html